Taxarea mai redusă pentru anumite categorii a devenit în ultima perioadă ținta guvernanților.
Scutirile de taxe sau regimurile fiscale preferențiale acordate unor categorii de contribuabili la impozit pe profit, impozit pe venit, contribuții sociale, TVA ori taxe locale, vor ajunge anul următor la 75,2 miliarde lei (4,8% din PIB), în creștere de la 65,08 miliarde lei (4,7% din PIB) în anul 2022.
România și-a asumat prin PNRR obiectivul de a crește ponderea veniturilor fiscale cu 3% din PIB până la sfârșitul implementării planului, însă are o anumită flexibilitate în ce privește modul în care obține acest rezultat, decidenții politici urmând să aibă libertatea de a alege deciziile de politică fiscală, a declarat, la Profit TV, secretarul de stat din Ministerul Finanțelor Alin Chitu. În timp ce eliminarea facilității pentru construcții este prevăzută în PNRR să aibă loc până în 2028, când expira oricum, o eventuală eliminare a altor facilități fiscale, cum este cea pentru angajații din IT, rămâne o decizie a Guvernului. Un angajament important din PNRR este cel pentru reducerea semnificativă a numărului microîntreprinderilor, care a ajuns extrem de mare și este folosit des pentru muncă, inclusiv de către IT-iști, scopul fiind de a evita taxarea foarte ridicată care se aplică salariilor. Într-un an, numărul microîntreprinderilor a crescut cu circa 55.000, la aproape 837.000.
Reprezentanții Guvernului au afirmat, repetat, că eliminarea acestor stimulente fiscale ar urma să fie efectuată gradual și în dialog cu reprezentanți ai firmelor din sectoarelor economice afectate. Cel mai recent mesaj în acest sens a fost transmis de ministrul Finanțelor, Dan Vîlceanu, la Ora de Profit.ro.